Cel mai mare râu al Terrei prin cele trei coordonate de bază: lungime, suprafaţa bazinului şi debit de apă scurs. Străbate de la vest la est aproape întregul continent sud-american, în porţiunea lui cea mai lată, aproxmativ de-a lungul paralelei de 4° lat. sudică. Izvorăşte, prin afluentul său Ucayali şi, respectiv, Apurimac, din Anzii Peruvieni, Cordillera de Chila, rnasivul Nevada Mismi (5 597 m alt.) dintr-un lac situat la 5 250 m alt. numit Intyre – după numele unuia dintre membrii expediţiei americane care a explora regiunea în 1971, la 175 km de Oceanul Pacific, la 190 km nord-vest de lacul Titicaca şi la 110 km nord de oraşul peruan Arequipa. Aşadar, izvoarele Amazonului pe Ucayali şi respectiv, pe afluentul acestuia Apurimac au fost stabilite în 1971 de către expediţia condusă de Loren McIntyre, 1a o distanţă în timp de 471 ani de când spaniolul Vicente Yanez Pinzon descoperă, în 1500, gura fluviului ale cărui ape transformau porţiunea alăturată Oceanului Atlantic într-o Mar Dolce (Marea Dulce). Amazonul propriu-zis începe de la confluenţa celor doi mari afluenţi Ucazyali şi Maraunon, care se unesc la Nauta, ceva mai în amunte de localitatea Iquitos; până la unirea cu apele celui mai mare afluent de pe stânga – Rio Negro, care se produce 1a Manaus, Amazonul se numeşte Solimoes. În limitele bazinului intră versanţii estici ai Anzilor, o parte din Podişul Guianei, partea nordică şi centrală Podişului Braziliei şi Amazonia, cea mai mare câmpie din lume. Cea mai mare parte a cursului se desfăşoară între Ecuator şi 50 lat. sudică, cu consecinţe foarte importante în clima regiunii şi pentru regimul de scurgere fluviului. Cursul superior, reprezentat prin Ucayali şi Maranon, se înscrie în regiunea muntoasă, andină, cu văi înguste, îndeosebi a Maranonului, care curg paralel cu ţărmul Pacificului pe o vale de natură tectonică, cu pante mari, ceea ce conferă râurilor viteze de scurgere mari în comparaţie cu cele din Câmpi¬a Amazoniei. Amazonia, care are o lungime, de la vest la est, de 4 380 km, o pantă extrem de mică – 0,003 % (la vest 160 m. alt. şi la est 0 m), corespunde unei zone de subsidenţă în care s-a acumulat un volum enorm sedimente (circa 4 000 m grosime). Râurile afluente, la ieşirea din podişurile vecine, constituite din roci dure, formează numeroase cascade şi repeziş¬uri care le conferă un potenţial hidroenergetic ridicat. Cu toate că forma bazinului se poate asemăna cu o frunză în care nervura principală (Amazonul) colectează numeroşi afluenţi pe ambele părţi, se poate remarca o disim¬etrie evidentă – în sensul că pe partea dreaptă (din sud) vin mai mulţi afluenţi şi destul de mari (de la vest la est Jur, Purus, Madeira, Tapajos, Xingu şi, discutabil, Tocantins), în comparaţie cu partea stângă (Napo, Ica-P¬utimayo, Jupura, Rio Negro). Se estimează că Amazonul colectează circa 1000 afluenţi mai importanţi, dintre care 20 au peste 1500 km lungime fiecar. Între Manaus şi Anzi, Amazonia are forma unei pâlnii largi de 2 OOO km, limitată la sud de Madeira şi la nord de Rio Negro. Panta foarte scăzută în această parte favorizează divagarea apelor, formând un păienjeniş de meandre, braţe moarte, grinduri instabile. Lăţimea apelor Amazonului pro¬priu-zis are 2 km la Iquitos şi 5 km către Manaus, iar adâncimea apei între 20 şi 50 m. În avale de Manaus, datorită apropierii podişurilor Guianei şi Braziliei, lăţimea Cîmpiei Amazonia se restrânge în unele locuri la 200-300 km, determinând şi un proces de eroziune pe verticală mai mare, fapt ce conduce la o adâncime maximă a apei în albie, la Obidos, de circa 80 m. În sectorul inferior, către Oceanul Atlantic, la circa 400 kilometri după confluenţa cu Xingu, râul se împarte în mai multe braţe (furos), separând insule care se constituie într-o deltă de un tip aparte (cea mai mare din lume, de circa 100 000 hm2). Această deltă este limitată la nord-vest de braţ¬ul principal, Amazonul propriu-zis, iar la sud-est de braţul Para în care se varsă apele râului Tocantins. Dintre insulele cele mai importante incluse aşa-zisa deltă menţionăm: Grande de Gurupa, Caviana, Janaucu, Mexi¬ana şi Marajo, cea mai mare (40 154 km2). Apele braţului Para cu cele ale lui Tocantins formează estuarul numit Bahia de Marajo, pe malul căruia se găseşte portul Belem, fondat în 1616, cel mai important pentru navigaţia de pe Amazon. Lăţimea albiei, în cursul inferior, variază între 15 şi 20 km, iar înainte de delta între 80 şi 150 km, adâncimea apelor scade la 20-25 m, dar suficientă pentru navigaţia vaselor de tonaj maritim.
