Tehnica operei
Opera epica construita prin procedeul povestire in povestire. Autorul este insusi personaj al nuvelei, dar nu are un rol prea important , fiind martor la intamplarile povestite.
In povestirea-cadru se fixeaza momentul, locul, si circumstantele ce i-au adus pe toti calatorii la han.
Hanul este situat pe malul Moldovei , la o rascruce de drumuri si de destine, in
afara orasului. Actiunea se petrece pe la jumatatea secolului XIX. Pe aici treceau mai multi calatori , cu carutele ,si poposeau la hanul Ancutei pentru a se odihni , pentru a manca si mai ales pentru a-si povesti viata plina de peripetii, in jurul focului. Dorinta arzatoare de comunicare este un element unificator.
De asemenea in povestirea cadru sunt povestite noua intamplari, de catre diversi calatori.
Hanul este vazut ca o cetate ,este umanizat , personificat si reactioneaza la miezul noptii ,cand da tarcoale Satana.
Hanul este mitic, fabulos ;el apartine legendei.
Momentul din nuvela este prezentat intr-un timp mitic, atunci cand tara era de un belsug nesfarsit , cu toamne extrem de bogate:
"rod in podgoriile din Tara –de jos ,de nu mai aveau vierii unde sa puie mustul”…
Spatiul si atmosfera unde se intalneau calatorii sunt mitice , fabuloase: "taberele de cara nu se mai istoveau,lautarii cantau fara oprire ,…cadeau doborati de truda si de vin… si la focuri oamenii si mesterii frigeau hartane de berbeci”.
Toata actiunea si atmosfera nuvelei sunt proiectate intr-un timp si spatiu mitic. Sadoveanu porneste de la un modul deja existent: bogatia si belsugul nesfarsit al unei tari binecuvantate de Dumnezeu.
PERSONAJELE (portrete)
Sunt de un timp si spatiu mitic, pare ca nimic nu se schimba indiferent de cat timp trece si trasaturile lor se transmit la urmasi.
Faptul ca nimic nu se schimba da o senzatie de PERMANENTA.
Permanenta asemanare extrem de tulburatoare da senzatia de arhetip (omul vesnic).
In viziunea lui Sadoveanu natura e neschimbata si trasaturile fundamentale ale oameniilor raman la fel, indiferent de cat timp trece. El creaza arhetipuri, oameni nemuritori, ce nu se lasa schimbati. El vrea sa exprime permanenta sufletului moldovenesc.
1. Ancuta – copie fidela a mamei sale. Era o fata tanara, sprintena, muncitoare, vicleana si descurcareata. Are aceeasi infatisare cu a mamei si acelasi comportament ; are aceleasi reactii cum avea si mama ei in tinerete.
2. Ionel, comisul – om bogat, (reiese din felul in care era imbracat) ,om trecut prin viata
experimentat, om ce nu poate fi inselat, aprig. El ” rade cu tristeta”, om cu multe necazuri in viata , nefericit. Era un om nestatornic, pribeag si treburile il purtau pe multe drumuri.
Era un justitiar, vroia sa i se faca dreptate, tenace , merge pana la capat cand vrea sa obtina ceva. Are simtul umorului, cand vorbeste cu Voda.
3. Iapa – animal mitic , pentru ca este comparat cu un cal din basme. Intregeste portretul lui Ionel. Este un pretins animal de vita nobila dar foarte slab , "numai piele si os”.
Portretele personajelor sunt realizate dintr-o perspectiva admirativa. Autorul este unul subiectiv iar toata nuvela este vazuta prin prisma sa. LIMBAJUL
Tot limbajul din nuvela este protocolar, ceremonios, chiar ritualic:”stimate fete, domnilor”, "cinstiti prieteni”. Toate personajele imprumuta acest limbaj (inclusiv Sadoveanu). Intre limbajul personajului si cel al autorului nu este nici o diferenta adancirea ideii de arhetip.
| 
